Pacient: A.B. în vârstă de 11 ani, din Vatra Dornei
Diagnostic: Imunodeficiență cauzată de mutația genelor PAX1 și CFTR; Anemie hemolitică autoimună. Multiple infecții în istoricul medical.
Nevoie medicală: Pacienta A.B., diagnosticată cu o mutație genetică rară, pentru care nu a găsit specialiști în țară, ne-a solicitat ajutorul pentru a obține opinia unor specialiști din străinătate.
Soluția medicală gasită: Am trimis dosarul pacientei către mai mulți specialiști din Europa; mama pacientei a dorit să continue demersurile cu doamna Univ.-Prof. Dr. Erika Jensen-Jarolim, specialistă în alergologie și imunologie în cadrul Privatklinik Doebling din Viena. După ce am trimis mai întâi spre analiză dosarul medical, am stabilit o consultație online cu doamna Univ.-Prof. Dr. Erika Jensen-Jarolim. Aceasta a răspuns la toate întrebările mamei pacientei, mai întâi în cadrul consultației online și mai apoi într-un raport scris, tip second opinion. Au fost discutate toate întrebările pe care mama pacientei le avea: (1) un tratament alternativ, fără cortizon, pentru anemia hemolitică autoimună, (2) avantajele și dezavantajele tratamentului cu Rituximab, (3) modul în care pacienta fusese tratată în România; doamna doctor a confirmat că tratamentul urmat până în acel moment fusese corect, (4) tratamentul pe termen lung al condiției pacientei, cauzate de mutația genetică.
Spitalul recomandat: Dosarul pacientei a fost trimis către Privatklinik Doebling, Austria, pentru second opinion din partea doamnei Univ.-Prof. Dr. Erika Jensen-Jarolim, specialistă în imunologie și alergologie.
Care au fost avantajele serviciilor de Second Opinion?
- Pacienta a avut acces la opinia unui specialist în domeniu, fără a fi nevoită să se deplaseze în străinătate.
- A primit un raport scris, de tip second opinion.
- I s-a răspuns la toate întrebările și nelămuririle.
Ești în căutarea unui second opinion sau a unei soluții de tratament în străinătate? Lucrăm cu cele mai bune clinici și spitale din Turcia, Austria, Italia, Israel, Germania și Franța! Completează formularul de contact sau sună-ne acum la 0751.180.180. și vom găsi cea mai potrivită soluție pentru cazul tău medical.