Pacient: Domnul I.M, în vârstă de 59 de ani, din București
Diagnostic: Leucemie acută mieloidă refractară
Nevoie medicală: Pacientul a ajuns la noi după ce, deși urmase mai multe linii diferite de tratament în România, boala sa era în progresie. Avea indicație de transplant medular și dorea să aibă acces la tratament cât mai repede și în condiții cât mai bune. Pacientul îl avea donator pe fratele său cu o compatibilitate rar întâlnită de 100% (compatibilitate totală).
Soluția medicală găsită: Pacientul a fost direcționat către spitalul Memorial Bahçelievler, mai exact către Prof. Dr. Ali İrfan Emre Tekgündüz, specialist în onco-hematologie. După evaluarea completă a dosarului medical, pacientul a fost acceptat în clinică pentru transplant medular alogenic de la donator cu compatibilitate totală, care a fost efectuat în condiții foarte bune.
Din păcate însă, în ciuda succesului inițial, boala a recidivat după o vreme.
Pacientul a dorit să știe ce alte variante de tratament ar fi posibile și a dorit opinii din mai multe țări, de la specialiști de top în domeniul hematologiei. Prin urmare, am trimis dosarul medical pentru second opinion (a doua opinie medicală) în mai multe țări.
Second opinion Leon Berard, Franța. Leon Berard este un Centru dedicat cercetării și tratamentului cancerului, unul dintre cele mai renumite centre din Europa. Medicii de aici au evaluat cazul și au spus că pacientul a fost tratat foarte bine până la acel moment, conform protocoalelor în vigoare și au confirmat faptul că parcursul medical fusese foarte corect. Considerând că nu au un tratament mai bun în cadrul spitalului, au recomandat pacientului să continue tratamentul în România sau în Turcia.
Second Opinion Spitalul Universitar Gemelli, Italia (clasat pe locul 1 în Topul Spitalelor din Italia). Cazul a fost evaluat și aici și pacientului i s-a propus o consultație online cu Prof. Simona Sica, specialist hematologie. Și acest medic a confirmat tratamentul corect al pacientului și a recomandat un medicament disponibil în Statele Unite (Enasidenib).
Second Opinion Spitalul Sheba, Israel (clasat în top 10 spitale din lume). Aici, pacientului i s-a propus un studiu clinic cu un medicament numit Bisantrene, studiu clinic condus de Prof Arnon Nagler.
Care au fost avantajele de a apela la o agenție de turism medical ?
- Acces imediat la transplant medular, fără liste de așteptare.
- Un parcurs medical optimizat și consultanță în vederea alegerii celei mai bune soluții medicale, la cel mai bun preț
- Obținerea opiniilor unora dintre cei mai buni specialiști la nivel european și internațional din mai multe țări
- Posibilitatea de a accesa medicamente care nu sunt disponibile în România, dar nici măcar în Europa
Spitalul ales: Spitalul Memorial Bahçelievler din Turcia pentru tratament, iar pentru second opinion: Centrul Leon Berard, Franța, Spitalul Universitar Gemelli, Italia (clasat pe locul 1 în Topul Spitalelor din Italia), Spitalul Sheba, Israel (clasat în top 10 spitale din lume).
Ești în căutarea unui second opinion sau a unei soluții de tratament în străinătate? Lucrăm cu cele mai bune clinici și spitale din Italia, Turcia, Austria, Israel și Franța! Completează formularul de contact sau sună-ne acum la 0751.180.180. și vom găsi cea mai potrivită soluție pentru cazul tău medical.