Pacientă: Doamna T.P., în vârstă de 32 de ani, din Constanța
Diagnostic: Medicii consultați nu reușiseră să îi pună un diagnostic.
Nevoie medicală: Pacienta se confrunta cu probleme digestive care apăruseră cu circa 2 ani și jumătate în urmă și care ajunseseră să îi afecteze viața de zi cu zi: diaree cronică, dureri abdominale, gaze, acnee severă. Deși făcuse foarte multe analize și investigații (colonoscopii, endoscopii, biopsii, analize de laborator variate, analize pentru intoleranțe alimentare și alergii, testarea microbiomului intestinal, etc.) care erau toate în limite normale, pacienta nu avea un diagnostic pus și, prin urmare, nici tratament. Exasperată de atâtea vizite la medici și după mulți bani cheltuiți, pacienta a ajuns la noi în căutarea unui specialist din străinătate care să se uite cu atenție pe dosarul ei medical și care să îi pună un diagnostic.
Soluția medicală găsită: Am programat pacienta la Prim. Dr. Camel Kopty în cadrul Wiener Privatklinik (WPK) din Austria. După traducerea întregului dosar medical, am stabilit o consultație online, astfel încât medicul să poate înțelege mai bine întreaga situație. Mai apoi, am programat pacienta în clinica din Viena, pentru investigații suplimentare. În urma rezultatelor investigațiilor, medicul a stabilit diagnosticul de dezechilibru al florei intestinale și a prescris pacientei tratament.
Care au fost avantajele alegerii unei clinici din Austria?
- Acces imediat, fără liste de așteptare
- În sfârșit, un diagnostic și tratament!
Clinică. Doamna T.P. a fost tratată de Prim. Dr. Camel Kopty în cadrul Wiener Privatklinik (WPK)
Ești în căutarea unui second opinion sau a unei soluții de tratament în străinătate? Lucrăm cu cele mai bune clinici și spitale din Turcia, Austria, Italia, Israel, Germania și Franța! Completează formularul de contact sau sună-ne acum la 0751180180 și vom găsi cea mai potrivită soluție pentru cazul tău medical!