Cancerul de colon: tratamentele inovatoare disponibile în Spitalul Privat Confraternität din Viena cresc șansele de vindecare
Viena și-a câștigat o reputație internațională excelentă în cercetarea cancerului, fiind una dintre cele mai bune din lume. La Universitatea de Medicină din Viena, cercetările se desfășoară la un nivel foarte înalt, recunoscute pe plan internațional, având ca scop aplicarea rapidă a rezultatelor obținute și dezvoltarea continuă a conceptelor de tratament.
Important de menționat este că efectuarea unei colonoscopii, în mod regulat, ar putea preveni cancerul de colon în 90% din cazuri.
Specialiștii care tratează cancerul de colon în Spitalul Privat Confraternität, din cadrul rețelei de spitale private din Austria PremiQaMed, au mulți ani de experiență și sunt implicați în proiecte internaționale de cercetare.
Tratamentul modern este efectuat de echipe specializate de experți, din diverse discipline medicale. Administrarea profesională și eficientă a pacienților este esențială pentru a asigura accesul rapid al acestora la tratamentul necesar. În tratamentul cancerului de colon sunt implicați, de obicei, următorii specialiști: gastroenterologi, oncologi, chirurgi, radiologi, specialiști în radio-oncologie și patologie.
În cadrul Spitalului Privat Confraternität, pacienții sunt consiliați de același medic specialist pe toată durata tratamentului. Acesta preia funcția de coordonare cu ceilalți medici specialiști implicați în cazul medical. Medicul coordonator discută cu pacientul fiecare pas necesar în conceptul de tratament și este în contact permanent cu toți cei implicați în terapie; pentru ca împreună cu echipa de asistenți medicali să contribuie la recuperarea pacientului.
Ce trebuie să știi despre tratamentul chirurgical
Scopul operației este îndepărtarea cât mai completă a tumorii. Chirurgia laparoscopică a tumorii s-a consacrat și este în ziua de astăzi o procedură de rutină. Secțiunea afectată a intestinului este îndepărtată, menținând în același timp o marjă de siguranță în țesutul sănătos. Ganglionii limfatici afectați sunt, de asemenea, îndepărtați. În stadiile incipiente, un procent mare dintre cei afectați pot fi astfel vindecați.
Chiar și în cazul metastazelor aferente la nivelul ficatului, acestea pot fi îndepărtate chirurgical, după un tratament de chimioterapie.
Tratamente oncologice noi pentru cancerul de colon
Pe lângă chimioterapia convențională, formele biologice de terapie cu anticorpi produși artificial sunt utilizate cu succes pentru carcinoamele colorectale. Anticorpii se atașează de caracteristici speciale de pe suprafața celulelor canceroase, făcându-le vizibile și vulnerabile la propriul sistem imunitar.
Anticorpii Bevacizumab, Cetuximab și Panitumubab sunt deja folosiți în terapie, de obicei în combinație cu alți agenți chimioterapeutici (așa-numita imuno-chimioterapie). De asemenea, mulți alți anticorpi pentru terapia țintită sunt în prezent în proces de dezvoltare.
„Progresele recente în tratamentul cancerului colorectal pot vindeca pacienții cu metastaze la ficat sau plămân. În urma chimioterapiei neoadjuvante cu anticorpi, îndepărtarea metastazelor hepatice este posibilă la aproximativ 50% dintre pacienți. Datorită puterii regenerative a ficatului, acești pacienți au, după intervenția chirurgicală, o calitate a vieții excelentă.” (Citat Prof. Kührer).
Prin intermediul testelor molecular-genetice din țesutul tumoral, de multe ori poate fi prezis în avans dacă terapia va fi eficientă în cazul individual al pacientului afectat. Dacă intră în discuție aplicarea unui tratament de chimioterapie și terapie cu anticorpi, acesta se personalizează în funcție de profilul tumorii individuale.
După aplicarea tratamentului
“Mulți pacienți se tem de aplicarea unei stome (colostomie). Mușchiul sfincterului poate fi însă păstrat în 9 din 10 cazuri, prin intermediul aplicării pre-operatorii a unei radioterapii și a unui tratament de chimioterpie modernă; în comparație cu anii 1980, când la 8 din 10 pacienți trebuia aplicată o stomă.”(Citat Prof. Teleky).
Prevenția este mai bună decât vindecarea
Cancerul de colon se dezvoltă de-a lungul mai multor ani din polipii intestinali, inițial benigni. Aceștia pot fi detectați și eliminați ușor, în cursul unei colonoscopii. Efectuarea unei colonoscopii, în mod regulat, ar putea preveni cancerul de colon în 90% din cazuri.
Spitalul Privat Confraternität oferă investigația de „colonoscopie blândă”. Investigația și îndepărtarea polipilor se efectuează printr-o sedare blândă pe termen scurt (așa-numita sedoanalgezie). Prin urmare, procedura este nedureroasă pentru pacienți.
Despre PremiQaMed
Grupul PremiQaMed este un operator de spitale private din Austria care oferă servicii de înaltă performanță în domeniul medical, cu accentul pus pe o îngrijire medicală excelentă, o calitate excepțională a serviciilor și procese optimizate. Cooperarea strânsă a experților de top, organizarea rapidă a procedurilor de diagnostic și tratament și utilizarea celor mai noi tehnologii de diagnosticare, chirurgie și terapie sunt factori decisivi pentru tratamentul cu succes al cancerului. Mai mult, la cerere, pacienții români primesc traducători în limba maternă la fiecare pas, cât timp stau internați.
Dorești o programare la Spitalul Privat Confraternität sau la alt spital din grupul de spitale private din Austria PremiQaMed? Ești în căutarea unui second opinion sau a unei soluții de tratament în străinătate? Lucrăm cu cele mai bune clinici și spitale din Italia, Turcia, Austria, Israel și Franța! Completează formularul de contact sau sună-ne acum la 0751.180.180. și vom găsi cea mai potrivită soluție pentru cazul tău medical.